A doua Întâlnire a Grupului de Lucru
Cea de a doua Întâlnire a Grupului de Lucru organizată în cadrul Proiectului "Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice în habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice - Complexele lacustre Șontea-Fortuna, Matița-Merhei, Somova-Parcheș"
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a organizat, în data de 19 octombrie 2022, la Chilia Veche, cea de a doua întâlnire a Grupului de Lucru în cadrul proiectului "Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice în habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice Complexele lacustre Șontea-Fortuna, Matița-Merhei, Somova-Parcheș", cod MySMIS 2014+ 120889, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 -2020, Axa Prioritară 4 - Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric, Obiectivul 4.1 Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate.
La întâlnire au participat reprezentanți ai partenerului beneficiar (ARBDD), ai partenerilor din proiect (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării și Universitatea "Dunărea de Jos" Galați), ai instituțiilor și autorităților locale (primăria Chilia, din zona de implementare a proiectului, ADI-ITI DD Tulcea, Garda Națională de Mediu - Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării), ai agenților economici și ai comunității locale (Asociația Bărci-Motoare Delta Dunării, Asociația (Re)Așează Chilia Veche pe Harta Turistică, Asociația Împreună pentru Chilia, un pescar comercial), precum și reprezentantul executantului lucrărilor de decolmatare (SC Complex Delta SRL).
Scopul acestei întâlniri a fost consultarea pentru implicarea comunităţilor locale în proiect, prin sensibilizarea acestora şi diminuarea riscurilor asociate proiectului printr-o abordare de jos în sus (bottom-up).
Temele abordate au fost:
- Stadiul lucrărilor de reconstrucţie ecologică prevăzute;
- Impactul lucrărilor asupra comunităţilor învecinate cu canalele asupra cărora se intervine din UAT: CA Rosetti, Chilia Veche, Crișan, Maliuc, Pardina, Somova și Sulina;
- Sinteza propunerilor / sesizărilor ridicate de grupurile de lucru;
- Modul de soluţionare al acestora şi stadiul de soluţionare;
- Deficienţe relevante privind funcţionarea /comunicarea grupurilor de lucru şi propuneri de soluţionare.
Discuţiile şi observaţiile participanţilor au fost incluse în Recomandări/puncte de vedere privind acţiunile identificate după cum urmează:
- luarea tuturor măsurilor de către executant pentru realizarea și finalizarea lucrărilor de reconstrucție ecologică până în octombrie 2023;
- solicitarea din partea UAT-urilor limitrofe zonelor decolmatate privitor la donarea lemnului rezultat în urma lucrărilor de decolmatare în funcție de necesitățile acestora (solicitare necesități și punct de livrare: școli, dispensare, primării, etc.);
- necesitatea continuării monitorizării și întreținerii canalelor care se vor decolmata în cadrul proiectului și după perioada de finalizare a acestuia;
- necesitatea realizării modelării hidraulice pentru întreaga Deltă a Dunării;
- necesitatea găsirii de fonduri pentru decolmatarea altor canale identificate;
- necesitatea întârzierii colmatării deltei în noile condiții climatice prin măsuri de administrare;
- importanța dialogului constructiv între ecologii aparţinând A.R.B.D.D., biologii/cercetătorii INCDDD şi UGAL, societatea civilă şi populaţia locală.